Cele mai îndrăgite genți ale sezonului rece

Jumătatea lunii Noiembrie iți dezvăluie care sunt cele mai îndrăgite genți ale sezonului rece. De asemenea, ne invită să facem o retrospectivă a celor mai dorite genți damă piele din toamna aceasta. Descoperă și tu care au fost accesorile cele mai apreciate pentru moda și tendințele de toamnă-iarnă.

Genți ale sezonului rece

Bucură-te cu grație de sezonul rece și găsește idei inedite de accesorii în colecția de genți Manier. Chiar dacă privim cu dor toate amintirile verii, și toamna a avut farmecul ei. În ceea ce privește schimbarea garderobei specifice acestei perioade, materialele au devenit mai groase, culorile au împrumutat nuanțele naturii, iar straturile de haine s-au înmulțit. Iubim să știm că ești întotdeauna curioasă de noile tendințe, așa că află ce preferă iubitoarele de genți pentru acest moment al anului.

Sezonul rece se apropie, iar pentru asta a nevoie de accesoriile potrivite
Sezonul rece se apropie, iar pentru asta a nevoie de accesoriile potrivite

Culorile pastelate, elementele inspirate din natură și stilul confortabil au fost piesele de rezistență! Iată mai jos cele mai îndrăgite genți ale toamnei.

Genți în culori pastelate

Toamna aceasta au fost la modă culorile pastelate, bogate și intense. Chiar și stiliștii importanți precum Benjamin Bruno, editorul celor mai multe articole de tendințe din ediția britanică a revistei Vogue, consideră că este benefic pentru starea de spirit din timpul sezonului rece să purtăm culori saturate. Este vorba despre așa numita „terapie prin culoare”: cu cât porți culori mai intense, cu atât starea ta se îmbunătățește. Iată gențile de culori pastelate, cele mai îndrăgite din colecția Manier.

Genti dama galbene au fost la mare căutare

Această culoare împrumută din peisajele magice ale toamnei. Ascunde dorința de aventură cu care vrem să redescoperim orașul, să ne plimbăm, să petrecem timp în natură. Iar pentru toate acestea, modelul GF912 cu design deosebit se potrivește de minune. Poți să îl incluzi într-o ținută monocromă cu succes.

Gentuta dama piele galben mustar GF2732
Gentuta dama piele galben mustar GF2732
Geanta piele galbena GF912
Geanta piele galbena GF912

Gentuta dama piele galben mustar GF2732 este o altă opțiune care aduce o pată de culoare și care îți poate face ținuta mai veselă. Pentru că este de dimensiuni mai mici, este mai comodă și o poți lua la orice ieșire în oraș în care ai nevoie de mai multă libertate de mișcare și de mai puține lucruri pe care să le ai la îndemână.

Geanta piele verde inchis GF2178
Geanta piele verde inchis GF2178

Geanta verde inchis GF2178 este o altă opțiune atât de dorită în această toamnă. Când porți această culoare completezi perfect o imagine de toamnă. Iar acest model o face să fie accesoriul perfect atât pentru zilele la birou, cât și pentru ieșirile în oraș.

Genți cu elemente inspirate din natură

Natura este întotdeauna cea mai bună sursă de inspirație. Iubitoarele acestui anotimp adoră accesoriile care poartă amprenta toamnei, care se identifică prin eleganța și misterul ei.

Geanta piele maro inchis imprimeu gravat GF2030 este un model deosebit pentru doamnele care caută un accesoriu ce poate exprima esența romantică a anotimpului. În același timp, nu este un model extravagant, ba chiar fiind ideal pentru orice vârstă.

Geanta piele caramizie animal print multicolor GF1965
Geanta piele caramizie animal print multicolor GF1965
Geanta piele maro inchis imprimeu gravat GF2030
Geanta piele maro inchis imprimeu gravat GF2030

Geanta piele caramizie animal print multicolor GF1965 îmbină elementele de inspirație din natură cu modelul de animal print. Este o geantă îndrăzneață, care atrage privirile. Are dimensiuni medii și poate accesoriza ținutele smart casual și chiar și cele de business.

Deși nu este neapărat inspirată din motivele de design alte anotimpului, geanta piele multicolora imprimeu par ponei GF2797 este o opțiune care își poate găsi cu ușurință locul într-o ținută de sezon cu palton clasic și ghete confortabile. Este un model unic care se face remarcat. Dacă ești o persoană tânără cu o fire veselă, s-ar putea să iubești această geantă!

Genți confortabile

Dacă vara aceasta a fost despre modele de genți cât mai sofisticate și extravagante, cu care ne-am dorit să arătăm minunat peste tot în pozele de la petreceri și din vacanțe, toamna se poartă mai mult confortabil! Este sezonul cozy, al băuturilor calde, al momentelor petrecute cu cei dragi și mai ales al emoțiilor. Iubitoarele de genți au preferat modelele cât mai încăpătoare și cât mai ușor de asortat.

Rucsac piele maro GB252 este opțiunea ideală pentru doamnele pe care nu le deranjează să adopte oricând o ținută casual și confortabilă. Este îndeajuns de încăpător pentru laptop și pentru alte obiecte importante de care ai nevoie pe parcursul zilei.

Geanta dama piele marsala GF2791
Geanta dama piele marsala GF2791
Rucsac piele maro GB252
Rucsac piele maro GB252

Geanta dama piele marsala GF2791 este genul de geantă elegantă, însă încăpătoare și comodă. Culoarea marsala o face să fie versatilă indiferent de ce obiecte vestimentare vrei să abordezi.

Gențile de piele se poartă oricând, nu doar toamna!

La momentul actual, pielea este materialul textil cel mai căutat atunci când vine vorba de genți și alte accesorii esențiale. Iar acest lucru nu este de mirare, când genți damă piele își dovedesc calitatea pe o perioadă foarte lungă de timp. Nu numai că își păstrează forma și aspectul estetic, dar acest material rămâne unul clasic și actual, indiferent de trecerea timpului. Pentru că știm cât de mult contează pentru tine să primești calitatea și eleganța întotdeauna la pachet, echipa Manier îți oferă cele mai bune sugestii și recomandări atunci alegi genți damă piele. Iar sutele de cliente care au fost mereu încântate de achiziția făcută în magazinul nostru online rămân cea mai bună carte de vizită pentru noi.

Dacă te-a inspirat acest articol, descoperă în colecția noastră de poșete și gentuțe toate acele modelele care abia așteaptă să te însoțească oriunde vrei să le porți.

De asemenea, dacă ți-a plăcut acest articol, te invităm să ne lași un comentariu în secțiunea de mai jos și urmărește pagina de blog cu și mai multe recomandări despre cum să porți genți damă Manier.

0Shares

Lasă un răspuns

Înapoi sus